Ce-i al tau e si al meu

În urma unei întâmplări recente ne-am gândit să aducem în discuție problema furtului de proprietate intelectuală. Este deja a treia oară când ne confruntăm cu așa ceva și date fiind împrejurările nu am putut lua măsuri, însă a patra oară nu va mai fi la fel.

Acest articol nu îi privește doar pe cei aflați în căutarea unui fotograf ci și pe fotografi.

Am văzut de-alungul anilor pe internet multe exemple de furt al proprietății intelectuale – unele nevinovate, altele intenționate. Fotografii care se respectă și își expun portofoliul online, cunosc faptul că preluarea și utlizarea unei fotografii fără acordul autorului sau deținătorului acesteia, intră sub incidența legii 8/1996 privind drepturile de autor.

Însă există pe piață fotografi care se promovează  folosindu-se de lucrările altora și reușesc să păcălească viitorii miri arătându-le albume ce conțin fotografii care nu le aparțin.

Pentru că tot timpul ne-a plăcut să fim la curent cu ce fac cei mai buni decât noi și nu numai,  am petrecut ore în șir vizualizând fotografiile lor. Mulți fotografi au un stil unic care poate fi recunoscut ușor.

În anul 2014 finii noștri căutau fotograf pentru nuntă. Le-am spus că o să le facem niște recomandări, dar dacă au găsit ei ceva ce le place îi vom îndruma cu privire la raportul calitate/preț. Înainte de a ne consulta au fost la o întâlnire și seara ne-au sunat să ne dea vestea cea mare. Când am aflat numele fotografului (el fiindu-le recomandat de o viitoare mireasă) am fost șocați și în 20 de minute am ajuns la ei acasă pentru a-i trezi la realitate. Nu vrem să ne repetăm – cunoaștem concurența și știam nivelul respectivului. Stând în jurul mesei i-am întrebat ce le-a plăcut încercând să înțelegem care a fost motivul pentru care au făcut această alegere.  Au fost foarte impresionați de album. Am luat laptop-ul și le-am arătat site-ul fotografului în cauză. L-am “scormonit” pe toate părțile și fotografiile care i-au dat pe spate nu au fost de găsit, în schimb au rămas șocați că stilul nu semăna nici pe departe cu ce au văzut la întâlnire. Evident au luat decizia cea bună de a nu colabora cu el. Mare le-a fost mirarea, când pe unul din site-urile recomandate de noi au găsit fotografiile care i-au impresionat.

Un alt prieten care lucrează în domeniu, fiind în căutarea unei locații pentru nunta lui, a primit de la un restaurant recomandări pentru serviciile foto-video. I s-au prezentat câteva albume dintre care unul conținea fotografiile altui fotograf decât cel prezentat ca fiind autorul lor. Atrăgându-i atenția reprezentantului localului, acesta s-a scuzat zicând că poate a încurcat cărțile de vizită sau albumele și o să le pună de-o parte până va vorbi cu fotografii. Credeți că așa s-a întâmplat?

A treia întâmplare de acest gen a avut loc la un târg de nunți. Unul din expozanți avea expus la loc de cinste un album cu fotografii pe care le-am recunoscut a fi ale altora. La întrebarea: “Cine a făcut fotografiile din acest album?” ni s-a răspuns: “doi fotografi cu care am lucrat acum 3-4 ani.” – “Si ei sunt de acord cu expunerea lucrărilor lor?”, ni s-a răspuns sec “Da.” Sigur că nu aveau acordul lor. Și chiar dacă l-ar fi avut, vi se pare normal să vi se prezinte munca cuiva și acel cineva să nu presteze la nunta voastră? Nu este normal și nici fair-play să faci așa ceva.

Astfel, o parte dintre fotografi sunt defavorizați și pierd teren în fața “hoților”. Cum? Viitorii miri văd ceva de calitate la un preț mic și aleg această variantă. Așa apar refuzurile motivate prin: “Ne pare rău, dar am găsit un fotograf care face același lucru la un preț de trei ori mai mic.”

Cum vă puteți proteja voi-viitorii miri-de astfel de alegeri nefericite?

  1.  Să rugați fotograful să vă arate și alte fotografii de la nunta respectivă (în cazul în care albumul a fost furat, nu va avea cum să vă arate alte imagini de la eveniment)
  2.  Să se informeze mai bine: să verifice site-ul, facebook-ul și eventual alte site-uri de specialitate unde se promovează fotograful în cauză.

 

Cum ne putem proteja noi fotografii?

O propunere ar fi: să ne brand-uim toate fotografiile pe care le publicăm pe diverse site-uri și să luăm atitudine când ne confruntăm cu astfel de situații.

Vrem să știm dacă vi s-a întâmplat ceva asemănător și ce propuneri aveți pentru a evita asemenea întâmplări.

Leave a reply

Your email address will not be published.